Lucruri care contează

Cineva întreba deunăzi pe un grup dacă psihologii au o viaţă perfectă. Mă simt datoare să răspund acestei întrebări în mod public, pentru că îmi dau seama ce anume îi poate conduce pe oameni la astfel de concluzii.

Psihologii au o viaţă departe de a fi perfectă. În primul şi în primul rând, pentru că suntem oameni. Iar Om=greşeală. În al doilea rând, personal eu nu am cunoscut pe nimeni care să fie psiholog sau student la psihologie şi care să fi avut o viaţă echilibrată până să ajungă aici. De aici se trag şi anii te terapie personală pe care îi parcurgem şi toată munca pe care o depunem pentru a ne îngriji şi bandaja în primul rând propriile răni şi pentru ca apoi, să începem să fim alături de alţii în propriul lor proces. În al treilea rând, pentru că şi noi avem relaţii interpersonale tumultoase, solicitante, nereuşite...

Bine şi totuşi ce diferă? Diferă ceva? De ce aş plăti eu un om cel puţin la fel de “stricat” ca şi mine pentru a mă “repara”?

Din mai multe motive:

• Aşa cum medicii nu sunt feriţi de boală doar pentru că se specializează pe îngrijirea unui anumit tip de pacienţi, la fel nici psihologii nu sunt feriţi de viaţă;

• Atunci când mergem la un medic pentru probleme de prostată, să spunem, nu îl întrebăm dacă el a suferit de această problemă şi dacă s-a vindecat şi condiţionăm colaborarea noastră de acest lucru. Plecăm din start de la premisa că dacă este acolo s-a specializat în acest domeniu.

Adică a învăţat, a practicat, a tratat mai mulţi pacienţi cu această afecţiune. Cel mult, vom căuta referinţe despre el la alţi pacienţi care au fost trataţi de către el. La fel se întâmplă şi cu psihologii – nu este nevoie ca un psiholog să fi trecut prin ceea ce treci tu (divorţ, deces, saaiba copiii etc), însă este necesar să fie bine pregătit şi să aibă experienţă în domeniul respectiv;

• Pentru că, la fel ca şi în cazul medicilor, psihologii sunt abilitaţi în domeniul lor - în a lucra cu psihicul uman, în a cunoaşte diferite tehnici psihologice de intervenţie, în a cunoaşte dezvoltarea umană şi cum să însoţească o persoană care trece prin momente dificile;

• Pentru că deţine anumite abilităţi antrenate şi exersate: ascultarea activă, observaţia, empatia, atenţia, disponibilitatea de a fi prezent şi de a-l însoţi pe celălalt, abilitatea de a pune întrebări potrivite etc;

De-a lungul anilor, eu mi-am schimbat perspectiva despre cum ar trebui să fie un om în faţa căruia îmi descopăr vulnerabilităţile şi durerile. Am trecut de la un om “perfect” cu o viaţă “perfectă”, la un om bine pregătit, cu abilităţi dezvoltate, un om care are experienţă în domeniul care mă interesează pe mine şi, foarte important, cu care să rezonez. Pentru că una dintre părţile care contează la fel de mult ca şi tehnicile aplicate, cunoştinţele teoretice şi felul în care le aplică, este relaţia terapeutică. Relaţia care se crează între cei doi oameni: faptul că eu îl simt disponibil pe terapeutul din faţa mea, simt că îl interesează povestea mea, că este prezent cu mine în acel cabinet şi că am alături de mine un om care este în aceeaşi barcă cu mine.

Psihologi perfecţi nu există. Oameni perfecţi nu există.

#perfect #psiholog #diferit