Pâine cu margarină și cu zahăr
Când eram mică îmi plăcea mult să mănânc pâine cu margarină și cu zahăr. Ați mâncat și voi? Viața părea mai bună cu ea... Din când în când, părinții mei cumpărău și câte un platou de prăjituri. Atunci eram în real extaz. Mă enerva la culme că trebuie să mănânce toată lumea din el și mereu îmi doream în secret ca ceilalți să se sature mai repede sau chiar să nu își dorească să mănânce. În zadar... Îmi plăceau atât de mult acele prăjituri încât la final, când nu mai era nimic de mâncat, eu lingeam farfuriile.
Mentorul meu m-a întrebat acum ceva timp care este desertul meu preferat și ce mănânc cel mai des. Mi-am dat seama în acel moment, că acum nici măcar nu mai este vorba despre ceva ce îmi place foarte mult și îmi permit să mănânc, sau cu care mă răsfăț, ceva deosebit... Nu! Mi-am dat seama că ceea ce mâncam, de obicei, erau dulciuri de o calitate medie spre slabă, dulciuri care nu îmi plăceau în mod deosebit sau pe care nu le-aș recomanda (nu mai spun că nu i le-aș da fiului meu!). A fost un moment extrem de dezamăgitor, un moment în care credința mea conform căreia “Îmi ofer ceva bun” sau “Mă răsfăț” a fost demontată! Dureros! De fapt, în tot acest timp, îmi ofeream “recompense” de o calitate îndoielnică! Ceea ce eu numeam și interpretam a fi răsfăț era ceva dăunător. Cu alte cuvinte, în tot acest timp eu mi-am făcut rău singură și îmi spuneam că îmi fac bine!
Mă aflam într-o relație toxică, distructivă, cu mine însămi, cu alegerile mele și tot eu eram principalul “beneficiar” al consecințelor acestor fapte. Kilogramele în plus, starea de sănătate care începuse să se deterioreze, starea de spirit care era una mai degrabă decăzută, stima de sine care era la pământ sunt doar o parte din urmările acțiunilor mele. Să fie de la zahărul cu margarină și pâine pe care îl mâncam când eram mică? Sau de la faptul că nu am fost alăptată ca bebeluș mai mult de 2-3 luni? Sau poate de la faptul că nevoile mele emoționale nu au fost îndeplinite și “umpleam” acest gol cu dulce...
Nu știu cum am ajuns să deprind acest obicei. Știu doar că am petrecut mult timp exersandu-l și am ajuns să fiu bună la asta. Din păcate :( Zahărul este un drog! Iar eu sunt dependentă de el... Și acum, tot ce îmi doresc este să mă iubesc mai mult! Suficient încât să fac față dependenței!